Dificultatile profesorului debutant

Caranda Cerasela Simona, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, sectia Psihologie, an II, seria II, grupa 6

     Debutul carierei didactice este, la fel ca debutul in orice alta cariera, marcat atat de entuziasm cat si de nesiguranta.  Ulterior entuziasmului de a fi pe propriile picioare, de a aplica acele cunostinte acumulate si de a te orienta spre ceea ce ai ales de fapt sa faci in viata, urmeaza perioada de angoasa, de neliniste, a unui teren nu foarte favorabil unei ascensiuni rapide si a unui viitor incert. Dacă în multe domenii (psihologie, medicină, etc) debutul în carieră este marcat de o perioadă de stagiatură asistată de o persoană cu experienţă, special angajată în scopul facilitării debutului în carieră, pentru cadrul didactic acest fapt este un deziderat. Acesta este un factor care poate accentua nesiguranta in raport cu domeniile in care in timpul stagiului se dobandeste un minim de incredere si siguranta profesionala.

     O alta dificultate a profesorilor in general, si a profesorilor debutanti in mod special, este remuneratia slaba in raport cu efortul depus si cunostintele dobandite. O abordare teoretica ce sustine acest punct de vedere este cea evidentiata de Ramona Bivolaru in lucrarea de doctorat, si anume: Modelul dezechilibrului dintre efort şi recompensă, elaborat de Siegriest.  Acest model reflecta situatia majoritatii profesorilor din Romania, la ora actuala. Practic efortul depus de ei in timpul formarii dar si in timpul profesarii este unul semnificativ, ei se formeaza ca profesionisti, intelectuali, detinand informatii la un nivel inalt atat despre materia pe care o predau, cat si despre tacticile didactice. Insa atunci cand acest efort este remunerat la un nivel mediocru, asemanator cu salariile persoanelor care au un nivel de educatie cu mult inferior, apar frustrarea si stresul care negresit se vor resimti in activitatea profesionala si in ascensiunea profesorului debutant.

  

     In ce priveste stresul complet justificat in debutul carierei didactice, ti sa evidentieze modelul propus de Hobfoll, modelul conservării/pierderii resurselor, care se încadrează în paradigma tradiţională a stresului formulată de Lazarus (1966) şi Folkman (1984), susţine teza conform căreia stresul apare în trei situaţii: când resursele individului sunt limitate; când resursele individului sunt efectiv pierdute; când individul investeşte în resurse şi nu primeşte câştigurile anticipate.

     Viziunea personala in ce priveste debutul profesorului este una destul de sumbra. Aceasta deoarece, din experienta personala, am vazut multi profesori in plina ascensiune profesionala care nu se bucura de respect si apreciere- si un numar mult mai mare de profesori debutanti care trec prin acelasi impas. Daca perioada de debut este una care necesita incurajari si aprecieri, mai mult ca orice alta perioada, profesorii de cele mai multe ori risca sa primeasca opusul. Pe mine, de exemplu, cunoscand aceste lucruri, ma face sa pasesc cu mult mai multa neincredere intr-o clasa. Situatia ar sta altfel daca as avea ocazia sa profesez in afara.

     Printre calitatile necesare unui profesor, indiferent de materia predata, mediul de activitate sau perioada profesionala, se numara urmatoarele: „ competenţă ştiinţifică (profesională) şi

abilităţile de comunicare (cu scoruri egale); empatie (posibilitatea de a-l înţelege pe celălalt

„din interior”); Corectitudine/obiectivitate în tratarea cursanţilor şi în evaluarea progresului acestora; Flexibilitate; Autoritate/Capacitatea de a impune respect

cursanţilor.” (Panisoara I.O.) Aceste calitati nu pot fi detinute inca de la inceputul carierei, de aceea profesorul se poate simti complexat in raport cu colegii sai sau cu elevii, care ii pot observa lipsurile. Bineinteles, nici materia predata nu poate fi cunoscuta sau explicata integral, si acesta este inca un factor frustrant.

     In Romania este din ce in ce mai greu sa gasesti un loc stabil ca profesori. Cei mai multi se muta in fiecare an dintr-un sat in altul, sau de la un liceu la altul, in cadrul aceluiasi oras, si fac asta multi ani pana ajung sa ocupe un post stabil. Aceasta poate afecta viata profesorului pe plan personal si ii poate oferi o nesiguranta si o instabilitate profesionala avansata.

     Ion Ovidiu Panisoara evidentiaza factorii care duc la retragerea unui profesor din activitatea lui. Acestia sunt: 1. Salariul; 2. Lipsa aprecierii/respectului/sprijinului societății; 3.Inconsecvența /incoerența/haosul din sistem și birocrația;4. Alți factori: atmosfera stresantă, suprasolicitare nervoasă, nepotismul/corupția/ingerința politicului în mediul școlar.

     Cu toate ca viziunea asupra debutului in carierea didactica este una destul de sumbra, eu sunt sigura ca o persoana determinata si binepregatita isi va gasi locul in sistemul de invatamant, in ciuda acestor impedimente. Atunci cand motivatiile sunt suficient de puternice (iubirea fata de materie sau fata de copii), cu siguranta toate aceste obstacole vor parea mult mai mici.

BIBLIOGRAFIE

Bivolaru, R.E. Strategii de interventie in rezolvarea problemelor critice ale profesorului debutant, Teza de doctorat- Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Psihologie si stiintele educatiei

Panisoara, I.O.  Motivarea pentru cariera didactica, Congresul educatiei 2013

Hobfoll, S. E. (1989). Conservation of resources: A new attempt at conceptualizing stress. American Psychologist, 44, 513-524 (https://workfamily.sas.upenn.edu/glossary/c/conservation-resources-model-definitions)

Afectivitatea

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

AFECTIVITATEA

DESCRIERE ȘI CARACTERISTICI

Seria II, Grupa 6

Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de prezentă în comportamentul și activitatea noastră cotidiană ca și cogniția.

Profesor Coordonator:                                                          Studente:

     Stîngu Mihaela                                                                Barbu Marina

Buică Ionela Florentina

Caranda Simona Cerasela

Cîrciu Emilia Florentina

Rusu Roxana

Tudorancea Mădălina

Afectivitatea este o componentă esenţială şi indispensabilă a sistemului psihic uman, la fel de necesară şi logic determinată ca oricare altă component - cognitivă, motivaţională, volitivă, etc. În acest caz, ea trebuie să fie o modalitate specifică de relaţionare cu lumea și cu propriul Eu, de a avea o valoare informațional – reflectorie, respective, de  a semnaliza şi semnifica ceva, de a îndeplini un rol reglator specific.
           Așadar, afectivitatea este acea component a vieții psihice care reflectă, în forma unei trăiri subiective de un anumit semn, de o anumită intensitate şi de o anumită durată,raportul dintre dinamica evenimentelor motivaţionale sau a stărilor proprii de necesitate şi dinamica evenimentelor în plan obiectiv extern.

Rolul afectivității – susține energetic activitatea (dacă procesele cognitive furnizează imagini, concepte, idei, cele afective furnizează energia necesară formării și operării cu aceste produse psihice); funcția esențială este de a pune organismul în acord cu situația, deci de a adapta, de a regla conduita umana.

Procesele afective sunt procesele psihice care sunt generate de relațiile dintre obiect și subiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale. Pe prim plan se află nu atât obiectul, cât valoarea și semnificația pe care acesta o are pentru subiect.

Interacțiuni

a)      Afectivitate și cogniție

Deși diferite de procesele cognitive, procesele afective se află în strânsă legătură cu acestea. Atunci când conflictul afectiv produs de emoții și sentimente sau pasiuni contrare este solidar cu conflictul cognitiv, randamentul activității intelectuale este mai mare. Dacă tensiunea afectivă scade, ajungându-se până la starea de indiferență, se va reduce și capacitatea individului de a soluționa probleme noi. În relația cu gândirea,  procesele afective pot avea o pondere foarte mare în cazul formării conceptelor, judecăților și raționamentelor, în funcție de capacitatea afectiva a individului și orientarea acestuia către o anume direcție (obiect sau persoană).

b)     Afectivitate și motivație

 Fiecare categorie de procese afective este legată preponderent cu anumite motive. Procesele simple sunt legate de motivația biologică, iar cele complexe sunt legate de interese, convingeri, aspirații, iar cele superioare de motivele din vârful piramidei lui A. Maslow. Procesele  afective sunt motive activate și desfășurate într-o situație dată, iar motivele sunt procese afective condensate, cristalizate, stabilizate. Mai mult chiar, unele forme ale afectivității (forme superioare, sentimente, pasiuni) se manifestă ca atitudini și pot îndeplini rol de motive.

c)      Afectivitate și alte funcții psihice

În relația cu memoria - de obicei oamenii au tendința să memoreze mult mai ușor și să păstreze pe o perioadă mai îndelungată faptele, lucrurile, persoanele care au avut un impact afectiv mai mare asupra lor.

În relația cu imaginația - aproape toate formele imaginației implică gradul de afectivitate al unei persoane. Cel mai des, impactul proceselor afective este frecvent întâlnit în cazul imaginației involuntare, în timpul reveriei, dar mai ales în cazul visului din timpul somnului. Imaginația creatoare este de asemenea influențată de susținerea afectivă, în cadrul formării de motive și atitudini creatoare care o stimulează.

Proprietățile proceselor afective:

a)      Polaritatea – tendința acestora de a gravita fie în jurul polului pozitiv, fie în jurul celui negativ:

b)      Intensitatea – forța, tăria, profunzimea de care dispune la un moment dat trăirea afectivă;

c)      Durata - întinderea, persistența în timp a acestora, indiferent dacă persoana sau obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente. Alimentând permanent semnificația afectogenă a unui stimul putem ține mereu trează starea afectivă fată de el.

d)     Mobilitatea - trecerea rapidă în interiorul aceleiași trăiri emoționale sau trecerea de la o stare afectivă la alta în condiții de necesitate, trebuind a fi deosebită de fluctuația trăirilor afective - semn de slăbiciune, imaturitate sau patologie a proceselor afective.

e)      Expresivitatea - exteriorizarea, manifestarea stărilor afective prin intermediul expresiilor emoționale:

Ø  mimica

Ø  pantomimica

Ø  modificări de natură vegetativă

Ø  schimbarea vocii

Rolurile expresiilor  voluntare

·         rol de comunicare

·         influențarea conduitei altora în vederea săvârșirii unor acte

·         autoreglare în vederea adaptării mai bune la situațiile cu care ne confruntăm

·         contagiune

·         accentuare sau diminuare a stărilor afective.

Clasificarea trăirilor afective: primare, complexe, superioare.

A. Procesele afective primare: au caracter elementar, spontan, sunt slab organizate, mai aproape de biologic și mai puțin elaborate cultural; ele tind să scape controlului conștient, rațional.

a)      Tonul afectiv al proceselor cognitive

Ø  Se referă la reacțiile emoționale ce însoțesc și colorează afectiv orice act de cunoaștere.

o   Tot ceea ce percepem generează nu doar acte cognitive ci și stări afective

b)      Trăirile afective de proveniență organică

Ø  Cauzate de buna sau proasta funcționare a organelor interne și sunt evidente mai ales în cazul unei boli.

c)      Afectele

Ø  Sunt forme afective simple, primitive și impulsive, puternice, foarte intense și violente, de scurtă durată, cu apariție bruscă și desfășurare impetuoasă.

o   mânia, spaima, râsul în hohote.

B.     Procesele afective complexe: beneficiază de un grad mai mare de conștientizare.

a)      Emoțiile curente

Ø  Sunt forme afective de scurtă durată, active, intense, provocate de însușirile separate ale obiectelor, au un caracter situativ, desfășurare tumultoasă sau calmă, orientare bine determinată spre un obiect sau o persoană anume.

o   bucuria, tristețea, simpatia.

b)      Emoțiile superioare

Ø  Presupun acordări de semnificații valorice activităților desfășurate.

Ø  Spre deosebire de afecte, acestea se supun în mai mare măsură învățării (învățare afectivă).

c)      Dispozițiile afective:

Ø  Stări difuze cu intensitate variabilă și durabilitate relativă.

Ø  Spre deosebire de emoții, care au o orientare precisă, ele sunt mai vagi.

C.     Procesele afective superioare: se caracterizează printr-o mare restructurare valorică, situată nu la un nivel de obiect sau de activitate, ci la nivel de personalitate; depășesc prin conținutul și structura lor stările emoționale și tranzitorii.

a)      Sentimentele

Ø  Sunt trăiri afective, de lunga durată , relativ stabile, specific umane, condiționate social-istoric.

Ø  Sentimentele se nasc din emoții; un sentiment este o emoție repetată, oscilantă și abia apoi stabilizată și generalizată – dragostea, ura, gelozia, recunoștința.

-             Sentimentul este o emoție care se naște, persistă în timp și rezistă la diverși factori perturbatori:    

§ faza de cristalizare

§ faza de maturizare

§ faza de decristalizare

SENTIMENT = GENERALIZARE A EMOȚIEI     

                                               i.            Sentimente intelectuale: curiozitatea, mirarea, dragostea de adevăr.

                                             ii.            Sentimente estetice: admirația, extazul

                                           iii.            Sentimente morale: patriotism, datorie

b)      Pasiunile

Ø  Sunt sentimente cu orientare, intensitate, grad de stabilitate și generalitate foarte mare, antrenând întreaga personalitate.

                                               i.            Pasiuni nobile: orientare socială pentru adevăr, dreptate, progres

                                             ii.            Pasiuni negative: patimi, vicii

PROIECT  DE  LECŢIE

OBIECTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT: PSIHOLOGIE

CLASA: a X-a

SUBIECTUL: AFECTIVITATEA 

OBIECTIVE:               

Competenţă generală:          Cunoaşterea fenomenelor psihice, a componentelor şi trǎsăturilor specifice personalităţii umane, în scopul înţelegerii vieţii subiective a omului;

Obiective operaţionale:         Oo₁: să cunoască specificul afectivităţii şi relaţia ei cu celelalte fenomene psihice ;

Oo₂: să cunoască tipurile de trăiri afective ;

Oo₃: sǎ cunoască proprietăţile trăirilor afective ;

Oo4:să reproducă prin mimica sau gestica diferite expresii          emoționale;

Oo5:să caracterizeze comportamentul afectiv  în diferite situații.

STRATEGII DIDACTICE:

v  METODE ŞI PROCEDEE:

expunerea, explicaţia didacticǎ, conversaţia, problematizarea, observaţia sistematicǎ şi independentǎ, reflecţia personala.

v MIJLOACE ŞI MATERIALE:

- A. Neculau, L.Iacob „Psihologie”, manual pentru clasa a X-a, Editura Polirom;

- Dictionarul de psihologie, autor Paul Popescu Neveanu.

1. Predarea noilor cunoștințe	Definiția proceselor afective. Proprietățile lor: - polaritate; - intensitate; - durata; - mobilitate; - expresivitate. Expresii emoționale: - mimica; - pantomimica; - modificări de natura organica; - schimbarea vocii. Conduita emoțional-expresiva. Rolurile îndeplinite de expresiile emoționale  în comportamentul omului: - rol de comunicare; - rol de influențare; - rol de autoreglare; - rol de contagiune; - rol de accentuare sau diminuare a însăși stării afective. Enumerarea proceselor afective: - tonul afectiv; - trăirile afective de proveniența organica; - afectele; - sentimentele; - pasiunile; - dispozițiile afective. Declanșarea proceselor afective. Rolul proceselor afective.	Profesorul : - comunica și scrie pe tabla titlul lecției; - sistematizează informațiile pe tabla; - solicita elevii  în identificarea unor situații concrete din viața lor și să recunoască procesele afective; - îi ajuta sa analizeze imaginile din carte; - solicita elevilor sa reproducă prin mimica sau gestica diferite expresii emoționale; - sistematizează ideile elevilor.	Elevii: - notează în caiete titlul lecției; - răspund la întrebări; - se implica activ la solicitările profesorului; - relatează întâmplări din viața lor cu procese afective; - analizează imaginile din carte.
2. Fixarea cunoștințelor	Diferite tipuri de expresii emoționale. Declanșarea proceselor afective.	Profesorul: - îi ajuta sa analizeze tipurile de expresii emoționale; - îi ajuta sa analizeze comparativ teoriile asupra declanșării proceselor afective.	Elevii: - analizează tipurile de expresii emoționale; - analizează comparativ teoriile despre declanșările proceselor afective.

ANEXA NR. 1

SCHEMA LECŢIEI

I.                   SPECIFICUL AFECTIVITĂŢII ŞI RELAŢIA EI CU ALTE FENOMENE PSIHICE

 În desfăşurarea proceselor afective – rolul determinant nu îl are obiectul ci valoarea şi semnificaţia pe care acesta o are pentru subiect, relaţia dintre obiect şi subiect fiind importantă.

      Procesele afective se află în relaţii de interacţiune şi interdependenţă cu toate fenomenele psihice şi procesele psihice – afectivitatea fiind specifică omului.

II.                CLASIFICAREA TRĂIRILOR AFECTIVE

      În funcţie de relaţia dintre activitatea scoarţei cerebrale şi cea a subscoarţei cerebrale (Vasile Pavelcu) există trei categorii de procese afective:

A)    Procese afective primare:

-          Tonul afectiv al proceselor cognitive

-          Trăirile afective de provenienţă organică

-          Afectele

B) Procesele afective complexe:

-          emoţiile curente

-          emoţiile superioare

-          dispoziţiile afective

C)    Procesele afective superioare

-          sentimentele

-          pasiunile

                 

III.             PROPRIETĂŢILE  TRĂIRILOR  AFECTIVE

1.      Trăirile afective  au proprietatea de a se exterioriza  -  expresivitatea emoţională

2.      Trăirile afective se pot converti unele în altele: pozitive în negative şi invers.

3.      Trăirile afective au capacitatea de a se păstra chiar şi în absenţa stimulului ce le-a determinat.                   

IV.             ROLUL  PROCESELOR  AFECTIVE

-          Emoţiile sunt cele care organizează conduita umană

-          Emoţiile sunt cele care dezorganizează conduita umană

-          Procesele afective îndeplinesc un rol major în susţinerea energetică a activităţilor, ele potenţează şi condiţionează acţiunile.

TABELUL CELOR OPT EMOTII PRIMARE AL LUI PLUTCHIK

(după Dworetzky, 1988)

Emoția primara	Funcția	Comportamente specifice
1. FRICA	Apărare	Comportamente orientate spre evitarea pericolului: fuga, evitare sau orice modalitate de a se îndepărta de sursa pericolului.
2. FURIA	Distrugere	Comportamente destinate sa elimine o bariera  în calea satisfacerii unei trebuințe esențiale: revendicări verbale, lovire, acte simbolice de distrugere – amenințări, injurii etc.
3. VESELIA	Integrare	Comportamente care presupun acceptarea unui stimul benefic din exterior: hrănirea, întâlnirea cu o persoana draga sau afilierea la un grup. Acest tip de acțiuni „hrănesc” individul.
4. DEZGUSTUL	Respingere	Comportamente destinate sa elimine tot ceea ce este dureros, neplăcut: reacții fiziologice – grețuri, vărsături – sau psihologice – dispreț, sarcasm, ostilitate ca expresie a respingerii unei persoane sau a ideilor acesteia.
5.ACCEPTARE (receptivitate sexuala)	Plăcere (reproducere)	Comportamente destinate sa duca la contactul cu ființe de sex opus: curtarea, flirtul, actul sexual.
6. TRISTETEA	Reintegrare	Comportamente asociate cu pierderea a ceva sau a cuiva ce a constituit pentru individ o sursa de sprijin;  în general este vorba de semnale ce reclama revenirea persoanei sau obiectului sau unui substitut pentru acestea: plâns, semnale de stres, comportament infantil etc.
7. SURPRIZA	Orientare	Reacții comportamentale de a lua contact cu ceva nou, nefamiliar: un zgomot puternic, un teritoriu necunoscut etc.; organismul trebuie sa se orienteze rapid și sa se oprească din acțiune astfel încât organele de simt sa poate primi informații despre noul stimul.
8. PREVEDERE	Explorare	Comportamente destinate sa pună organismul  în contact cu aspecte multiple ale mediului: căutare, descoperire, adaptare, anticipare a eventualelor provocări din partea mediului etc.