educatie, compasiune

In ultimele zile mi-au tot venit in minte ganduri insistente, pe care am decis sa le impartasesc prin acest post, cu privire la sistemul educational. Reflectiile mele se refera la aspectele mai putin pozitive, desi exista si multe parti bune, stiu. In primul rand, observ de multe ori ca oamenii din mediul academic fac din metode si metodologie un scop in sine, si scapa din vedere faptul ca scopul final este altul. Spre exemplu, limbajul pompos reprezinta un scop in sine, consumand mai multa energie "ambalajul" ideii, decat ideea in sine. Nu ma refer la cazurile in care limbajul de specialitate este util in reflectarea clara a unei idei, si cand precizia conceptuala este absolut necesara, ci la cazurile in care termenii greoi sunt folositi doar de dragul de a fi folositi. Sau, situatia mult mai deranjanta cand o lucrare este valorificata pentru forma, structura ei si nu pentru ideile transmise, nici macar sanctionata pentru ca in fapt nu se transmite nicio idee... Cred ca lucrurile ar trebui sa fie simple si ca memele ar trebui transmise cat mai simplu si mai eficient, altfel lucrurile vor merge si mai mult in directia nepotrivita. Adica oamenii sa isi foloseasca energia, resursele, in lucruri inutile. Trebuie dat un sens existentei, insa eforturile trebuie indreptate spre scopul suprem de a face lucruri cu adevarat bune pentru semenii nostri, pentru generatiile ce vor urma si pentru lumea in care traim. Pe urma, ceva mult mai evident reprezinta proiectele, proiectelele, rapoartele, lucrarile facute fara niciun rost. A, ba da, pentru notare, deci fara niciun rost, de fapt. Insist pe faptul ca mai presus de toate obiectivele care ne ajuta sa ne infaptuim proiectul vietii noastre trebuie sa fie contributia noastra la o lume mai buna, autentica, sincera, pozitiva, libera, deschisa in care sa respiram spontaneitatea, creativitatea, usuratatea, mult mai des decat stereotipurile si atitudinile negative. Spun asta pentru ca mi-e tot mai clar ca ne ferim cat putem de sentimentul de compasiune si de iertare profunda a celor din jurul nostru, invinuind nejustificat, rationalizand, judecand sau proiectand trasaturile noastre refulate doar pentru a ne scuti de durerea care ne-ar provoca-o constientizarea faptului ca cei din jurul nostru sufera si trebuie sprijiniti, ajutati, indrumati, intelesi (si asta este, cu adevarat, greu). Un exemplu care imi vine in minte (foaarte proaspat) este un betiv care statea trist si amarat intr-un colt de strada, si care pe langa drama propriei vieti mai trebuie sa suporte si privirile dezaprobatoare si culpabilizatoare ale oamenilor seriosi care trec pe langa el. Evident ca nu trebuie felicitat, dar nici nu trebuie criticat si acuzat. A spune si-a facut-o cu mana lui, e problema lui, ce eu il pun sa bea sau ce, nu poate sa se controleze si sa se duca la munca e un mod prin care evitam sa empatizam cu el, sa ne gandim cata suferinta cara dupa el, care atat e de greu de suportat incat are nevoie sa bea ca sa uite. Este fragil, sufera, nu stie ce sa faca, cum sa faca, si mai mult ca sigur se uraste mai mult decat il uram noi toti la un loc... Odata ce privim lucrurile din perspectiva asta, devenim mai sensibili la greutatile celor din jur si incetam a fi critici si rai, doar ca fericirea noastra egoista este serios perturbata... motiv pentru care facem asta foarte rar sau chiar deloc. Pare ca am deviat putin, dar mi-am urmarit firul gandirii si ideile s-au legat asa... Am reusit mai mult sau mai putin sa le imbrac in cuvinte, sper doar ca au ajuns la voi si ca v-am pus nitel pe ganduri.

Procesul de invatare in scoala

Procesul de invatare in scoala

Conceptul de invatare

Invatarea este procesul care determina o schimbare in cunoastere si comportament. Nu orice schimbare este expresia invatarii. Numai schimbarile selective, permanente si orientate intr-o directie determinata pot fi considerate schimbari ale invatarii. Vor fi excluse din randul acestor schimbari cele determinate de instincte, de maturizare, de oboseala, de actiunea unor substante (droguri). Invatarea nu este un process exclusiv uman, el fiind prezent si in lumea animala.

Indicatorul invatarii este performanta. Performanta este expresia invatarii. Invatarea este un proces care genereaza performanta, dar nu orice performanta este un rezultat al invatarii si nu orice invatare va avea ca rezultat o performanta observabila.

Invatarea nu trebuie confundata cu maturizarea, oboseala, manifestarile instinctuale, actele innascute, dar ea nu poate totusi fi separata de acesti factori. Invatarea este un process complex care antreneza intreaga personalitate, zestrea genetica a acesteia, nivelul proceselor intelectuale, motivatia. Ea implica interactiunea factorilor cognitivi si noncognitivi.

La om invatarea se realizeaza in familie, in grupurile de prieteni, la scoala. Invatarea scolara este foarte importanta deoarece are un caracter sistematic, este condusa de persoane specializate si se face conform unor idealuri si scopuri educative.

Conditiile interne si externe ale invatarii

o    Interne – psihice (activitatea psihica: intelectul, afectivitatea, reglativitatea; personalitatea: temperamentul, aptitudinile, caracterul) si fizice (starea de odihna/oboseala, starea de sanatate/boala, caracteristici functionale ale analizatorilor etc).

o    Externe – caracteristici ale mediului ambiant (temperatura, lumina, zgomot, organizarea spatiului), familia, profesorul, aspecte ale organizarii procesului de invatare (orar, programe, scopuri, obiective), grupul scolar, contextual social.

Tipuri de invatare

1. Invatarea senzoriomotorie – se refera la invatarea deprinderilor senzoriomotorii. Deprinderea reprezinta un lant de operatii automatizate si prescurtate prin exercitiu. Ea este intotdeauna rezultatul invatarii. Presupune economie de efort si rapiditate deoarece operatiile sunt prescurtate prin exercitiu si pentru ca nu se realizeaza pe deplin constient.

Deprinderile sunt situate la toate nivelurile psihicului: senzorial (deprinderi senzoriale), deprinderi de gandire, deprinderi intelectuale (se socotit, de numarat), deprinderi psihomotorii (de scriere, de citire), deprinderi practice (de manuire a unor unelte si instrumente, de realizare a unor exercitii fizice).

Deprinderea poate deveni obisnuinta prin asocierea cu o trebuinta functionala (de exemplu obisnuinta de-a ne spala pe dinti).

·         Fazele procesului de insusire a deprinderilor motorii:

·         Faza familiarizarii cu modelul extern. Trebuie asociata cu explicatii verbale prin care se evidentiaza derularea operatiilor. Acum se obtin informatii asupra actiunii, asupra obiectelor legate de ea si asupra mijloacelor cu care se va realiza actiunea.

·         Faza analitica: se diseca elementele actiunii si se studiaza fiecare element in parte.

·         Faza sintetica: se contureaza ansamblul actiunii. Acum se unifica fazele deprinderii si se realizeaza toate fazele in inlantuirea lor fireasca.

·         Faza intaririi si automatizarii actiunii respective: prin exercitiu.

Orice deprindere poate fi socotita ca un efect al invatarii. Insusirea si automatizarea unei actiuni se face prin exercitiu.

In timpul invatarii deprinderilor pot aparea fenomene ca:

·         transferul (vechea deprindere constituie un suport sau model pentru elaborarea unei noi deprinderi)

·         interferenta (deprinderea consolidata incorect devine un factor perturbator fata de deprinderea in curs de elaborare).

2. Invatarea prin receptare: este un tip de invatare scolara in care intregul continut i se prezinta elevului in forma lui finala.

·         Etapele procesului de insusire a cunostintelor prin receptare:

·         Etapa perceptiva

·         Etapa intelegerii: se poate realiza daca materialul este organizat logic si cel care invata are informatii, idei relevante la care sa raporteze materialul; in plus este necesar ca cel care invata sa aiba intentia de-a raporta noile idei la ideile pe care le are

·         Etapa fixarii

·         Etapa reactualizarii

·         Etapa aprofundarii (prin exercitii).

3. Invatarea prin descoperire – este un alt tip al invatarii scolare. Materialul de invatat nu este prezentat intr-o forma finala elevului, ci urmeaza sa fie descoperit, ca urmare a unei activitati mintale si apoi inclus in schema sa cognitiva.

Elevul este pus in situatia de-a reorganiza datele de care dispune pentru a obtine el insusi o noua generalizare sau o noua informatie. Invatarea prin descoperire este implicata in formarea conceptelor, formularea generalizarilor, rezolvarea de probleme si creativitatea.

Conditia necesara este ca situatia de invatare sa fie bine structurata si adaptata particularitatilor de varsta ale celui care invata, cat si continutului disciplinei stiintifice.

4. Invatarea logica: se realizeaza atuci cand achizitia finala a procesului de invatare poate fi articulata si inclusa in structura cognitiva a subiectului, poate fi corelata cu ceea ce subiectul stia dinainte, dandu-i acestei achizitii un sens. Achizitia devine veriga sau componenta intr-un lant mai complex.

5. Invatarea mecanica: achizitia finala este predominant memorata, fara sa fie articulata cu cunostintele anterioare.

6. Invatarea creatoare: se intalneste in toate situatiile care se subsumeaza strategiei generale a rezolvarii de probleme. Ea presupune descoperirea unor solutii originale pentru rezolvarea situatiilor problematice.

Teorii ale invatarii

1. Teoria conditionarii clasice: se bazeaza pe cercetarile lui Pavlov. Invatarea se produce prin asocierea repetata a stimulului indiferent cu cel conditionat, astfel achizitionandu-se o reactie conditionata la stimulii care erau initial indiferenti. Pavlov a asociat semnalul soneriei (stimul indiferent) cu hrana (stimulul conditionat). Dupa mai multe asocieri, cainele saliva in momentul in care auzea soneria. Deci, soneria a devenit si ea stimul conditionat. Pavlov a facut experimentele bazandu-se pe animale. Transferul acestor informatii la oameni nu corespunde total realitatii.

Teoria lui Pavlov a dat nastere ideii ca noi invatam multe reactii prin asociere. Daca exista deja un raspuns la un anumit stimul, asocierea unui alt stimul primului face ca reactia sa apara si pentru al doilea stimul. Si oamenii si animalele invata mult prin asociere. De exemplu, la scoala, prevenirea aparitiei unor reactii emotionale negative fata de anumite situatii se face prin asocierea acestor situatii cu stimuli pozitivi pe care ii ofera experienta scolara.

2. Teoria intaririi operante: initiatorii ei au fost E. Thorndike si F. Skinner. Thorndike sustine ca invatarea unei reactii se produce numai daca reactia, dupa ce s-a produs deja, este urmata de intarire. El formuleaza "legea efectului": orice act care produce un efect de satisfactie intr-o situatie data, tinde sa se repete intr-o alta situatie. Daca conexiunea stimul-raspuns este urmata de succes sau satisfactie, forta ei creste (legea efectului pozitiv); daca este urmata de insuces sau insatisfactie, forta ei scade (legea efectului negativ). Thorndike sustine ca o mare parte din actiunile celui care invata sunt actiuni deliberate, iar conditionarea operanta este procesul invatarii care implica asemenea actiuni. Pentru acest autor invatarea presupune o succesiune de incercari si erori, fixandu-se acele reactii care conduc la succes si renuntandu-se la acelea urmate de insucces.

Skinner considera ca, pentru om, comportamentul este prin esenta sa un aliaj intre doua seturi de influenta ale mediului, unele care-l preced (antecedentele), altele care il urmeaza (consecintele). Dupa acest autor, conditionarea operanta implica controlul consecintelor comportamentului. La temelia invatarii se afla tot mecanismul intaririi, conceput ca orice modalitate care sporeste probabilitatea ca reactia precedenta sa mai apara si in viitor. Mijloacele principale prin care se pot controla consecintele comportamentului sunt recompensa si pedeapsa. Recompensa sporeste randamentul invatarii, pe cand pedeapsa diminueaza sau suprima comportamentul.

3. Teoria invatarii intuitive: este o aplicare in domeniul invatarii a teoriei Gestaltului. Potrivit acestei teorii, invatarea consta in restructurarea brusca a campului de experiente, descoperind astfel raspunsul la o situatie problema. Invatarea se produce printr-o intuitie sau insight, care este un fel de iluminare intelectuala ce se produce in mod brusc.

4. Teoria imitatiei se inscrie intr-o teorie mai larga, cea a invatarii sociale, concept introdus de Miller si Dollard. Tendinta spre imitatie este proprie fiintei umane. Invatarea prin imitatie presupune: atentie, fixare, realizare (reproducere), motivare sau recompensa. Modelul care prezinta atractivitate, admiratie si respect, solicita atentie din partea celui care il percepe. Imitarea modelului presupune reprezentarea si memorarea lui. Urmeaza in mod firesc, reproducerea modelului in comportament. Odata transpus in comportament, va fi intarit si recompensat.

5. Teoria actiunii mintale (Galperin): explica cum iau nastere actiunile mintale. Ele se construiesc prin interiorizarea actiunilor materiale.

6. Teoria psihogenezei (Piaget): se concentreaza asupra genezei si dezvoltarii gandirii. Motorul dezvoltarii ontogenetice a gandirii umane il reprezinta dinamica a doua procese: asimilarea (receptionarea datelor realitatii, initial la niste scheme ereditare, iar apoi la niste scheme dobandite) si acomodarea (restructurarile ce se produc in interiorul schemelor de asimilare).

7. Teorii umaniste (C. Rogers). Teoria lui Rogers are mai multe principii:

·         omul are o potentialitate naturala de a invata

·         invatarea cu sens este una relevanta in raport cu nevoile si scopurile elevului

·         invatarea care implica o schimbare in organizarea eului intampina rezistente, deoarece este perceputa ca o amenintare pentru individ

·         cand amenintarile externe (note, etichetari) sunt minime, se invata mai usor

·         testarea obiectiva a rezultatelor trebuie facuta fara lezarea imaginii de sine

·         invatarea cu sens se produce mai usor atunci cand elevul face ceva si cand participa responsabil la procesul de invatare

·         cea mai buna invatare este cea conceputa din proprie initiativa

·         independenta si creativitatea se manifesta atunci cand evaluarea facuta de ceilalti trece pe plan secund

·         este foarte important sa inveti cum sa inveti.

8. Teoria invatarii prin experienta (Kolb): orice experienta in care omul se implica este un prilej de invatare.

Invatarea este deci activitatea psihica prin care se dobandesc si se sedimenteaza noi cunostinte si comportamente, prin care se formeaza si se dezvolta personalitatea umana.



Bibliografie

Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, E., Bem, D.J., (2002) Introducere în psihologie, Ed. Tehnică, Bucureşti.

Salavastru, D. (2004), Psihologia educatiei, Ed. Polirom, Iasi.

Circiu Emilia